Muntii Macin - Pe poteci stravechi -

Data: 14 Mai 2017

Traseu: Sat Greci - Valea Morsu - Vf. Tutuiatu

Marcaj: Triunghi Albastru

Citisem mai demult un articol in care se mentiona ca Macinul, in ciuda inaltimii, au oarecum alura Muntilor Fagarasi, datorita varfurilor semete si traseelor cu urcusuri si coborasuri. Noi am plecat din Constanta, de data aceasta, catre satul Greci, Jud. Tulcea, de unde pornea traseul nostru. Drumul a fost foarte placut, mai ales de cum am intrat in Tulcea. Peste tot unde ne uitam, mai mult eu pentru ca Theo trebuia sa fie atent la drum, vedeam dealuri verzi, impadurite, niste culori ametitor de frumoase.
In Greci am ajuns in jurul orei 16 si familia de la pensiune ne-au asteptat cu o surpriza foarte placuta: ciorbita de porc, muraturi, cartofi la cuptor, friptura de pasare, un rasfat total. Pensiunea se numeste "Pensiunea Matetovici" si daca veti alege sa va cazati acolo nu veti regreta. Va veti simti ca acasa la bunica. Un link catre pensiune am atasat mai jos:
http://www.infopensiuni.ro/cazare-macin/pensiuni-macin/pensiunea-greci-matetovici
Dupa ce am mancat, ne-am retras nitel in camera ca sa ne odihnim. Am tot dezbatut daca sa urcam pe Tutuiatu in ziua respectiva, pentru ca nu eram convinsi de vreme. Era placut afara, dar vantul batea destul de puternic si norii de ploaie erau cam prezenti, desi in prognoza nu s-a mentionat nimic de ploaie. Am decis totusi sa urcam atunci, desi se facuse deja ora 18 si un pic, dar traseul nu era lung si aveam timp sa ne intoarcem inainte sa se lase intunericul. Ne-am echipat, am luat niste gustari si multa apa la noi si am pornit la drum.

Este greu de crezut ca acum foarte mult timp, acesti munti aveau 3000 de metri, dar este adevarat. Chiar daca acum nu mai au aceeasi inaltime, nu inseamna ca nu sunt la fel de remarcabili. Peisajele sunt deosebite si bogate in flora si fauna.

Traseul cu destinatia Vf. Tutuiatu are marcaj cu triunghi albastru, exact ca in poza de mai sus unde Theo ne indruma in directia marcajului. A se observa culorile ametitoare! Bine macar ca aici nu a trebuit sa avem grija ursilor, ci doar grija viperelor si a capuselor :)). Vipere nu am intalnit si pentru capuse, neaparat am cumparat un spray pentru protectie. Dupa jumatate de ora ne-am bucurat ca am pornit pe traseu mai tarziu, pentru ca incepusem sa simtim zapuseala si aerul uscat. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost in plina zi.

Cu cat urcam, deja incepea sa se deschida o panorama frumoasa a imprejurimilor.

The lonely tree

Traseul continua pana la Valea Morsu unde se intalneste un izvor numit Izvorul Italienilor si unde am intalnit si primii oameni de pe traseu. Ne-am salutat reciproc si am pornit in directii opuse, noi mergand in dreapta de unde am urcat mai departe prin padure. Tot speram sa vad o testoasa dobrogeana, dar pana acum nimic. :(
Ce bine era in padure, simteam ca in sfarsit pot sa respir. Padurea este destul de salbatica si parea interminabila, dar intr-un mod placut. Si atat de verde!

Chiar daca pana pe Vf. Tutuiatu se face maxim 1 ora si jumatate, am baut multa apa din cauza aerului uscat. La un moment dat nu stiam daca suntem pe drumul cel bun, fiind prima oara cand suntem acolo si nici nu prea mai vedeam traseul. Mai auzisem de oameni care s-au ratacit in Muntii Macin, dar nu ma gandeam ca si noua ni s-ar intampla asta :)). Din fericire, nu a fost cazul si am zarit marcajul putin mai in fata si eram pe drumul corect.

  Niste nori mai amenintatori incepura sa isi faca prezenta si vantul se intetise nitel, dar nu voiam sa renuntam, chiar daca nu stiam exact cat mai avem pana la varf, asa ca am marit pasul. Totul a fost bine pana la urma si am ajuns destul de repede pe Vf. Tutuiatu de unde se vede o panorama minunata a localitatii Greci si a Dunarii. Din pacate, fiind pe graba, nu am apucat sa facem multe poze aici, insa cu siguranta data viitoare o sa acordam varfului mai mult timp.

Cateva poze de pe Vf. Tutuiatu

                                         

 Drumul de intoarcere nu a durat mai mult de o ora si din pacate tot nu am intalnit o testoasa dobrogeana, insa s-a intamplat sa ne taie calea un iepure salbatic si sa ne bucuram de compania unui caine al naibii de simpatic care ne-a insotit pana mai incolo in sat.

Inainte sa ne intoarcem la pensiune, ne-am oprit la un magazin ca se aprovizionam cu o prajitura si alte bunatati, pentru ca meritam! Sincer, ne-am cam pierdut la intoarcere, prin sat :)).

Daca vreti sa vizitati Muntii Macin, nu pot decat sa va indrum sa o faceti! Sunt trasee scurte, dar spectaculoase. Noi ne-am bucurat mult de aventura, padurile dese si verzi ne-au mers direct la hertz! Fiind munti atat de vechi, o sa simtiti ca va intoarceti in timp, asa ca trebuie doar sa va lasati purtati de munti. :)

Read More

Muntii Ciucas in doua zile: Creasta Zaganului

Ziua 1 - 1 Aprilie 2017 - Cheia (865 m) - Piscul Turiştilor - sub Vf. Zăganu (1817 m) - Vf. Gropşoarele (1883 m) - Șaua Gropşoarele (1665 m) - Cabana Vârful Ciucaş (1595 m)

Chiar daca ne-am bucurat de munte iarna aceasta mergand la snowboard, in sinea noastra tanjeam dupa planuitul traseelor si momentele de surprindere pe care ni le oferea drumetiile montane. Stiam deja unde o sa fie urmatoarea aventura, ne intelegeam din priviri. Ne doream de mult timp sa ajungem in Ciucas, dar niciodata nu prea am avut ocazia. Ei bine, de data aceasta, Ciucasul a fost prima drumetie pe anul 2017. Ne-am planificat atent zilele libere si cum sa ajungem acolo, desi pana la urma am plecat cu masina, si ce traseu sa parcurgem.
Cosmin venise si el din nou in concediu in Romania si, ca de obicei, stiam deja ce activitate o sa avem in urmatoarele zile :).
Am plecat, ca de obicei, vineri dupa masa, dupa munca si inevitabil am dat nas in nas cu aglomeratia dinaintea weekendului. Deja ne gandeam ca o sa ajungem tarziu, dar macar atunci nu urma sa facem nimic in afara sa ne cazam.
Am ajuns in Cheia in jurul orei 8, dar nu inainte sa facem un mic popas la barajul Maneciu pentru o mica gustare (eram lihnitaaa) si pentru a admira peisajul din jurul nostru. In poza nu am reusit prind ceea ce surprindea ochiul nostru, dar va asigur ca se vedea suuuuuperb.

Pauza de gustare! in care ne-am facut si un prieten patruped :D

Asta mic era un curios mare :))

 Theo a vrut poza artistica :))

Drumul spre Cheia devenea tot mai frumos, cu tot cu serpentine, chiar daca Theo, fiindu-ne sofer, nu prea se bucura de ele :)), dar cu siguranta privelistea din fata noastra ii mai dadea energie si voie buna, in ciuda faptului ca oboseala incepuse sa se instaleze. Am ajuns aproape pe lumina in Cheia si ne-am cazat la hotelul cu acelasi nume, dupa care am coborat imediat la masa si ne-am retras in camere.

Ne-am trezit la o ora decenta dimineata si am pasit imediat pe balcon ca sa vedem ce priveliste avem si wow! am ramas foarte placut surprinsi :D  A urmas rutina de dimineata, cafea, mic dejun, facut bagajul si am plecat la drum spre noua Cabana Ciucas, urmand marcajul de Cruce Rosie, care duce spre Creasta Zaganu - Gropsoarele - Varful Gropsoarele.

Am inceput bine traseul, deja il pierdusem :)), pentru ca nu gaseam marcajul, desi pe harta ne arata ca ne aflam unde trebuie, dar de fapt eram in paralel cu el, dar pe bune ca nu il gaseam. Asa ca am tot mers in paralel cu el, gandindu-ne ca sigur o sa il intersectam si din fericire asa a si fost. Asadar, traseul nostru a inceput pe Cruce Rosie, prin padure, pe unde ne-am intalnit si cu alti iubitori de munte, dar si cu motociclisti care faceau offroad. Asa a continut drumul pana cand am ajuns la Stana Zaganu, unde am facut pauza de mancare si odihna. Si pauza de slanina pentru baieti, sa fie clar, niciodata nu plecam fara slana si fara ceapa!

Aici am poposit cam jumatate de ora, am mai facut poze, eu am stat intinsa pe iarba si m-am bucurat de tot ce aveam in jur. Vremea era absolut superba, un cer senin si cativa nori albi pierduti pe aici, pe acolo si muuuuuulte flori!

 Nu ma strambam, doar imi venea soarele in ochi :))

 Dupa ce am mai pierdut vremea pe la stana, am pornit la drum spre Creasta Zaganului si cu cat avansam cu atat se facea mai vizibil abruptul Zaganului. 

Cand a vazut zapada, Cosmin era in culmea fericirii. Locuind de foarte mult timp in Anglia, nu mai avusese parte de foarte mult timp de zapada.

 Poza artistica cu Theo, cu coltii Zaganului in dreapta. Daca avea o bere in loc de apa, aproape ca era bun de reclama :))

Theo si Cosmin

Aici am mai facut inca o pauza de poze, era un punct de belvedere mult prea fain ca sa nu facem asta. In mare parte, de asta pierdem noi mult timp pe traseu, din cauza mea si a pasiunii pentru fotografie. Hai sa fim seriosi, cum sa nu vrei asta cand esti inconjurat de atata frumusete?

Dupa pauza artistica, ne-am continuit drumul catre Gropsoarele, nu inainte sa trecem pe sub Vf. Zaganu, care se afla inainte de portiunea de lanturi, numita chiar La lanturi si Poarta de Arama, care este o poarta de stanca modelata de vreme. La Lanturi nu este o zona deloc dificila, dar ca de obicei asta nu inseamna ca nu trebuie atentie. Lanturile faciliteaza mult trecerea, deci nu ar trebui sa va faceti griji, doar bucurati-va de ea. :)

 Varful Zaganu fiind inaccesibil, traseul trece pe sub el.

Superb, nu-i asa? :)

In drum spre Gropsoarele!

Din pacate, nu gasesc pozele facute la Vf. Gropsoarele, dar o sa le mai caut. Aici am facut un popas de odihna, am mancat si am stat intinsi. Chiar as fi dormit nitel, vremea fiind foarte placuta si cu atata liniste in jur...

 Lasa-ma sa te pup! :))

Poza de grup :D

Mai departe am mers spre zona La Rascruce, care intersecteaza traseul pe Triunghi Rosu care duce spre Cabana Muntele Rosu. Noi insa am continuat sa mergem spre Saua Gropsoarele si Chirusca, in directia Cabanei Ciucas. Cam de aici porneste un drum prin jnepenis. Pentru noi a fost pe alocuri enervant si din cauza faptului ca era si zapada si din start era mai alunecos si mai ales ca riscai sa iti intre piciorul in zapada pana la genunchi. Cred ca am patit-o de cel putin 5 ori :)) plus vreo 3 cazauri in fund urmate fiecare de cate o criza de ras. Macar ne simteam bine si stiam ca mai avem putin pana la cabana.

Prin jnepenis si zapada in drum spre cabana

 Pe inserate :)

Heeeey, uiteeee, se vede cabanaaa! In sfarsit! 

Si cam asa s-a incheiat prima zi de traseu, o zi frumoasa de primavara pe munte. A doua zi urma Vf. Ciucas si daca si vremea va fi la fel, cu siguranta o sa fie o experienta faina! :)

Read More

Zilele 1 si 2. Pe cararile Bucegilor

Data: Primul weekend din August 2016
Locatia: Muntii Bucegi, Vf. Omu si Babele
Compania: Viezurii

Plecare din Busteni, pe traseul ce incepe de langa Caminul Alpin, spre Valea Cerbului si Poiana Costilei.

Ne era dor sa mergem pe munte si sa mai stam cu ei la o vorba, doua prin codru, sa mai povestim povesti necunoscute la o gura de izvor rece. Asa ca ne-am facut rucsacurile, am cumparat biletele de tren si am pornit spre o noua aventura.
Am ajuns seara in Busteni, ne-am cazat si am iesit sa mancam la restaurantul Rustic, la care mergem de fiecare data cand ne aflam acolo. Au mancare foarte buna la niste preturi super ok, recomand!

Dupa cina ne-am mai plimbat prin oras, adica drumul catre cazare, caci aveam ceva de mers, dar era foarte placut afara si era mai degraba o placere. Am stat la Pensiunea Sandra, care se afla in apropiere de partie. Doamna de la cazare este foarte amabila, poate vorbi putin mai mult uneori, dar are intentii bune, plus totul este curat si aveti totul la indemana. Mai multe informatii se poti gasi in linkul de mai jos.

http://www.booking.com/hotel/ro/casa-sandra.en-gb.html?

Nu am stat mult pana cand am dat stingerea. Personal, cand stiu ca a doua zi plec undeva si fac ceva interesant, nu pot dormi aproape deloc. Din fericire nu a fost cazul, am adormit instant si m-am trezit plina de energie.

A doua zi, in jurul orei 10 - 10 si jumatate am pornit pe traseul de langa Caminul Alpin si am tot urcat prin padure catre Poiana Costilei. Ne-am miscat destul de repede, singura pauza facuta fiind de 2 minute pentru a bea apa. Am stat si cu ochii in patru si mai dadeam un fluier. Nu eram panicati din pricina ursilor (chiar daca personal avusesem recent o intalnire cu un domn pe poteca), dar mai bine sa fim in siguranta.

Cand am ajuns in Poiana Costilei, ne-am oprit ca sa mancam si sa bem apa. Era foarte liniste si o vreme foarte frumoasa, mai ca ne venea sa ne intindem undeva pe iarba si sa tragem un pui de somn. Pana la urma unde era graba? Voiam sa ne bucuram de tot ce era in jur, ca eram acolo, nu sa simtim ca eram doar in trecere.

Cateva poze de pe traseu:

Cand iesi in golul alpin, ai o panorama de iti taie rasuflarea. Bucegii in toata splendoarea lor, mai ca vrei sa te trezesti in fiecare dimineata alaturi de privelistea asta.

Theo - probabil ii era foame

Theo fiind fotogenic :))

Am mai facut cateva pauze scurte pe drum pentru mici gustarele. Chiar ne intalnisem cu mai multe grupuri de oameni alaturi de copii care coborau. E frumos cand ii initiaza de mici si ii invata sa aprecieze natura, sa respecte muntii, de asemenea si oamenii intalniti pe traseu.

Traseul nu este neaparat greu, chiar nu este, dar poate parea destul de lung si anevoios, mai ales cand apare elementul surpriza si anume ceata si una foarte deasa de nu prea mai vedeai nimic in jurul tau. Fara sa ne dam seama, am pierdut traseul de doua ori si parca aveam impresia ca, din pricina cetii, pur si simplu nu mai ajungem odata. Bine ca de fapt ne aflam sub creasta si cam in 10 minute am iesit din ceata si am zarit in fata noastra Cabana Omu. Mare bucurie am mai simtit!

Ajunsi in sfarsit la Omu, ne-am odihnit, am mancat, ne-am hidratat si am facut poze - nu prea multe, ochiul absoarbe cel mai bine.

Theo si pateul :))

In mare parte, traseul a fost lipsit de probleme, fara semne de Mos Martin care ar fi putut sa ne surprinda, dar cu siguranta ne-a admirat de la departare. In schimb, am avut ocazia placuta de a vedea cateva ciute care alergau de colo-n colo, dar din pacate nu le-am putut surprinde in poze, dar cu siguranta momentul a fost savurat mai bine decat a lua repede aparatul pentru a le fotografia, pierzand astfel momentul.

Din nefericire, am cam pierdut notiunea timpului si ne bazam mai mult pe telecabina de la Babele, de care stiam ca se inchide devreme, dar am avut noroc ca era coada destul de lunga si chiar am mai stat in jur de 2 ore ca sa asteptam. Cum am ajuns jos ne-am oprit sa mancam la acelasi restaurant si dupa sa ne retragem la odihna. A doua zi urma o noua aventura. :)

"Oriunde-ai fi, răspunde la a lor chemare"

Read More