duminică, 11 iunie 2017

In inima Muntelui - Piatra Mare


Traseu: Dambu Morii - 7 Scari - Cabana Piatra Mare - Vf. Piatra Mare
Retur: Vf. Piatra Mare - Poiana Stanei - Saua Pietricica - Predeal
Data: 2.06.2017
Compania; Noi, viezurii, si al nostru prieten, Petru

In sfarsit am nimerit si noi un culoar de vreme buna. De cam 3 saptamani incercam sa ajungem pe Iezer, dar vremea nu a fost deloc de partea noastra. Eh, nici acum nu am ajuns. De data asta, mama natura aducea vreme frumoasa, dar timpul era cam limitat si trebuia sa alegem o tura de o zi, asa ca am preferat sa urcam pe Piatra Mare si apoi sa coboram in Predeal pentru a lua ultimul tren catre Bucuresti.
Am plecat vineri dimineata si in jurul orei 11 am fost la intrarea in traseu la Canionul 7 Scari, din Dambu Morii.


Acolo ne-am oprit pentru a cumpara bratarile de acces in Canion si pentru o mica gustare. Biletele costa 10 lei pentru adulti, 5 lei pentru studenti/elevi/copii.
Pentru mine era prima data cand ajungeam aici si eram foarte entuziasmata de ceea ce o sa vad. Se vedea ca era vineri si ca era frumos af., pentru ca era destul de aglomerat. Multe grupuri de la diverse scoli din strainatate, multe familii care profitau de timpul frumos. Dar era ok, nu ne grabeam nicaieri, preferam sa mai stau sa admir cascadele si peretii stancosi, decat sa merg ca si cum nu as fi fost acolo.
Am ajuns la prima scara si deja imi straluceau ochii. Theo parcurgea traseul pentru a2a oara, dar cred ca acum se bucura si mai mult de el cand imi vedea sclipirea din ochi. :D Cand am ajuns la scara cea mai mare, eram ca un copil bezmetic care nu mai avea astampar. Daca aveam posibilitatea de a urca-o si cobora-o intr-una, as fi facut-o fara sa stau prea mult pe ganduri :))


Am urcat cele 7 scari cam in maxim jumatate de ora si eram destul de trista ca a fost atat de putin.
Ce am observat la multi oameni cu copii este ca nu au un minim de echipament de protectie. Va rog, mai ales pentru copii, macar o pereche de bocancij antiderapanti, chiar si pe vreme frumoasa, siguranta este cea mai importanta si ar fi pacat sa se intample vreun accident care poate fi evitat, acordand atentie "micilor"detalii.


   

Revenind la traseu. Am lasat canionul in urma noastra si am continuat sa urcam pe Banda Galbena spre Cabana Piatra Mare. Am mers numai prin padure, o padure deasa si frumoasa si atat de veeeerde incat imi colora toate gandurile. Urcusul a fost greut, in sensul ca devenea destul de sustinut. Ne bucuram ca eram feriti de soare, caci altfel cam muream de cald. Intr-un mod neasteptat, erau multicei oameni pe traseu, in mare parte ne gandeam ca scapam de ei odata ce trecem de canion :)).


Pe la ora 15 am ajuns la cabana. Era totul atat de verde, ne bucuram super mult ca in sfarsit am ajuns.


Ne-am lasat betele afara si am intrat in cabana gata sa ne luam ceva de mancare. Familia care locuieste acolo este foarte amabila, aveau grija de tot. Mancarea foarte buna, ne-am luat ciorba de legume (eu) si baietii si-au luat fasole alba cu carnaciori si cate o bere de fiecare. Berea am savurat-o afara pe iarba, bucurandu-ne de faptul ca eram acolo. Se facuse un pic frigut asa ca ne-am scos gecile. Norii devenisera putin amenintatori si chiar a picat nitel, insa nimic grav. Totusi am preferat sa pornim spre varf, pentru orice eventualitate.


Punct de belvedere, in drum spre Vf. Piatra Mare



Un mic selfie, catarata ca o caprita neagra, cum ii place lui Theo sa imi zica :))


 De la punctul de belvedere, este o portiune de urcus mai mult sau mai putin pe stancarie, care ma ducea cu gandul la Piatra Craiului si chiar ma gandeam ca trebuie sa ajungem din nou acolo.

Pe la 16 am ajuns si la Vf. Piatra Mare, din fericire pe vreme buna. Acolo am mai intalnit doua grupuri maricele. De la portiunea cu stancarie pana la varf se merge lejer pe platou, promenada cum ii zicem noi.

Theo, eu si Petru




Brasov


Eu de aici nu mai plec!



“It is not the mountains that we conquer, but ourselves.”



Theo :)


Petru :)



La intoarcere, am trecut prin Poiana Stanei si inainte sa intram padure, ne-am intalnit cu un grup de biciclisti care ne-au mai indrumat nitel.




Ei bine, de aici am intrat intr-o padure din care am crezut ca nu mai iesim prea curand. Drumul pana in Cioplea (Predeal) ni s-a parut interminabil. Frumos pe alocuri, dar cand am observat ca noi chiar am ramas singurii oameni pe traseu si am inceput sa vedem urme de ursache, incepuse sa devina putin creepy. Ca sa nu mai zic de tibia mea, care, din cauze necunoscute, a inceput sa ma doara destul de rau.
Intr-un final, am ajuns si noi in Cioplea. Cand am dat de asfalt am crezut ca ne iau talpile foc. Ne-am oprit acolo nitel, pe iarba, langa un restaurant, fix unde is toate hotelurile alea si am mai mancat din ce aveam in rucsac. Piersica aia a intrat atat de bine! La 20:56 aveam trenul catre Bucuresti asa ca era clar ca o sa mai mancam (ceva mai consistent) de abia acasa.
In drum spre gara eram deja pe pilot automat, nu mai simteam nimic. Doar inima incepand sa imi bata puternic cand am ridicat capul din pamant si am vazut cum se inalta la orizont Bucegii cu Coltii Morarului si am stiut ca in curand o sa ne revedem!




Subscribe to Our Blog Updates!




Share this article!

Un comentariu:

  1. Dacă voi în 3 vă temeați de urs între vârf și Predeal, eu ce să mai zic care am fost singur pe acolo? Niciun om nu am întâlnit timp de 3 ore, până aproape de Cioplea...

    RăspundețiȘtergere

Return to top of page
Powered By Blogger | Design by Genesis Awesome | Blogger Template by Lord HTML