Am pornit spre gara de unde am luat trenul catre Brasov si acolo am stat pana cand a tras trenul pentru Zarnesti. Vremea era la fel de calda, poate chiar un pic mai calda, dar era perfecta pentru plimbari pe munte. Dar cum nimic nu merge aproape perfect niciodata, s-a defectat locomotiva la Rasnov si a trebuit sa asteptam sa se intoarca alt tren din Zarnesti care sa ne duca pe noi si pe restul oamenilor acolo. Chiar am avut parte si de un domn mai iritat de aceasta intamplare, care tipa in lung si-n lat ca el vrea sa ajunga la Brasov si ca nu e problema lui ca nu mai functioneaza locomotiva. Era destul de amuzant de privit, dar in acelasi timp imi dau seama ca era destul de stresant pentru doamna de la ghiseu care parea ca isi pierde orice urma de rabdare.
Astepand trenul spre Zarnesti
Zarnesti este principala intrare in Parcul National si de unde pornesc diverse trasee spre Piatra Craiului. Noi pentru inceput ne-am oprit sa mancam si sa platim taxa de intrare in parc, dupa care am pornit spre Prapastiile Zarnestilor, care este un defileu de pereti abrupti, cu inaltimi de peste 200m si sunt perfecti pentru alpinism. Se poate intra si cu masina, dar doar pana la bariera unde va trebui sa o lasati parcata pana cand va intoarceti. Este o zona foarte frumoasa, desi in ziua respectiva era foarte aglomerat, foarte multi oameni cu gratare si cu muzica ascultata la maxim, care de cele mai multe ori nu era muzica ascultabila. But that's just me.
Zarnesti
Obiectivul nostru era sa ajungem la Cabana Curmatura, unde trebuia sa inoptam o noapte, inainte sa urcam pe Piatra Mica. Sunt doua trasee care pot fi urmate, primul pornind de la Fanatana lui Botorog, pe banda galbena si al doilea care duce dincolo de bariera si pe care l-am ales noi, pana la primul indicator pe banda albastra. In felul acesta am putut admira in totalitate Prapastiile, insa nu am facut poze aici, doar doar filmari care vor fi urcate ulterior.
In drum spre Curmatura
Cabana se afla la 1470m, pe versantul NE al Pietrei Craiului si este un punct important de unde pornesc traseele in masiv, dar care depind, totusi, de starea vremii. Mi-a placut foarte mult atmosfera de la cabana, era foarte degajata si mi-am adus aminte din nou de ce iubesc oamenii de munte. Pentru ca sunt oameni frumosi si foarte prietenosi, care atunci cand ii intalnesti te saluta cu un zambet sincer si cald.
Vedere de la anexa
Ne-am relaxat stand afara pe bancute si ne-am luat amandoi doua beri. Am zis ca meritam sa ne rasfatam putin, nu? Am scos niste mancare din rucsac si mi-am cumparat de acolo si o prajitura cu mere, care era absolut minunata. Au mancare foarte buna, iar prajiturile trebuie incercate neaparat!
Spre seara, cam pana aproape sa apuna soarele, am stat si ne-am odihnit pe iarba in zona corturilor. Nici nu prea aveam cuvinte in momentul acela, puteam doar sa inspir si sa expir si sa ma las total cucerita de atmosfera si de privelistea de care aveam parte.
Intr-un final, nu am stat pana tarziu, eram destul de obositi dupa drumul din ziua respectiva si mai ales dupa prima tura din primele zile, de la Omu. Cum am inchis ochii, ne-a luat somnul si dusi cu Mos Ene am fost.
A doua zi de dimineata ne-am trezit in jurul orei 6 si jumatate, vrand ca in ziua respectiva sa ne intoarcem in Zarnesti si sa plecam spre Brasov. Asa ca intentionam sa plecam pe traseu cam pe la 7 jumatate. Ne-am pregatit niste rucsacei mai light in care am pus strictul necesar si am iesit sa mancam si sa bem putina cafea. Ne-am umplut botelcutele cu apa de la izvorul de langa cabana si am fost gata de pornit la drum. Atentie, apa nu se gaseste, deci va recomand sa va luati provizii de apa de la cabana si sa nu uitati!
Era o zi foarte faina, calda si ce bine era fara rucsac greu in spate! Si am pornit catre Saua Crapaturii pe un urcus destul de sustinut, dar la cat de bine dormisem cu o noapte inainte, totul a mers foarte bine!
Punctul de belvedere de la Saua Crapaturii
Pe aici trebuie sa urcam! :)
Desi partea stancoasa nu dureaza foarte mult, este destul de solicitanta, insa ne-am bucurat din plin de ea. Sunt unele pasaje mai periculoase, in care se poate aluneca destul de usor, dar cu atentie nu ar trebui sa fie probleme. Personal imi plac mult zonele de genul acesta, ma simt in largul meu, iar Theo mereu imi spune ca sunt o caprita neagra :)
Am ajuns foarte usor in creasta, de unde panorama asupra Pietrei Craiului poate fi admirata in toata splendoarea ei, dar pana la varf mai trebuia sa mai mergem nitel pe Creasta Mica si ascutita, atat de specifica zonei, incat, va dati seama ca haul era de ambele parti ale crestei. Atat de frumos!
Aici ne-am tras sufletul putin, am dat cateva telefoane catre familie, am mancat ceva si am mai stat sa admiram minunatiile din jur.
Dupa ce am considerat ca am stat destul (bine, niciodata nu-i de ajuns), am luat drumul inapoi spre cabana, pe unde am urcat. Deja era foarte cald si noroc ca Theo a avut crema de soare la el, altfel, la cat de alba sunt, m-as fi inrosit imediat si din caprita neagra m-as fi transformat intr-un rac!
Inapoi la cabana am ajuns repejor unde am mai mancat ceva si ne-am odihnit, insa trebuia sa ne luam la revedere pentru ca ne astepta alt drum in fata si mai lung, din fericire si unul pentru relaxare.
Drumul de intoarecere pana in Prapastiile Zarnestilor a fost scurt, ne-am miscat destul de repede, insa de acolo pana in Zarnesti mi s-a parut foarte lung si parca nu mai ajungeam odata. Era si foarte cald, ne era foame si aveam nevoie si la toaleta! Theo putea sa rezolve imediat, norocul lui.
Cand am ajuns in Zarnesti ne-am oprit la un mini restaurant sa mancam si sa ne mai odihnim picioarele. Nu am zabovit mult si am luat-o repede spre gara unde ne astepta trenul catre Brasov, pe care era cat pe ce sa il pierdem, noroc ca ne-a vazut mecanicul ca alergam ca nebunii spre tren si a avut bunavointa sa ne astepte, asa ca multumim!
Cei doi viezuri :)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu