In inima Muntelui - Piatra Mare

Traseu: Dambu Morii - 7 Scari - Cabana Piatra Mare - Vf. Piatra Mare
Retur: Vf. Piatra Mare - Poiana Stanei - Saua Pietricica - Predeal
Data: 2.06.2017
Compania; Noi, viezurii, si al nostru prieten, Petru

In sfarsit am nimerit si noi un culoar de vreme buna. De cam 3 saptamani incercam sa ajungem pe Iezer, dar vremea nu a fost deloc de partea noastra. Eh, nici acum nu am ajuns. De data asta, mama natura aducea vreme frumoasa, dar timpul era cam limitat si trebuia sa alegem o tura de o zi, asa ca am preferat sa urcam pe Piatra Mare si apoi sa coboram in Predeal pentru a lua ultimul tren catre Bucuresti.
Am plecat vineri dimineata si in jurul orei 11 am fost la intrarea in traseu la Canionul 7 Scari, din Dambu Morii.

Acolo ne-am oprit pentru a cumpara bratarile de acces in Canion si pentru o mica gustare. Biletele costa 10 lei pentru adulti, 5 lei pentru studenti/elevi/copii.
Pentru mine era prima data cand ajungeam aici si eram foarte entuziasmata de ceea ce o sa vad. Se vedea ca era vineri si ca era frumos af., pentru ca era destul de aglomerat. Multe grupuri de la diverse scoli din strainatate, multe familii care profitau de timpul frumos. Dar era ok, nu ne grabeam nicaieri, preferam sa mai stau sa admir cascadele si peretii stancosi, decat sa merg ca si cum nu as fi fost acolo.
Am ajuns la prima scara si deja imi straluceau ochii. Theo parcurgea traseul pentru a2a oara, dar cred ca acum se bucura si mai mult de el cand imi vedea sclipirea din ochi. :D Cand am ajuns la scara cea mai mare, eram ca un copil bezmetic care nu mai avea astampar. Daca aveam posibilitatea de a urca-o si cobora-o intr-una, as fi facut-o fara sa stau prea mult pe ganduri :))

Am urcat cele 7 scari cam in maxim jumatate de ora si eram destul de trista ca a fost atat de putin.
Ce am observat la multi oameni cu copii este ca nu au un minim de echipament de protectie. Va rog, mai ales pentru copii, macar o pereche de bocancij antiderapanti, chiar si pe vreme frumoasa, siguranta este cea mai importanta si ar fi pacat sa se intample vreun accident care poate fi evitat, acordand atentie "micilor"detalii.

           

   

Revenind la traseu. Am lasat canionul in urma noastra si am continuat sa urcam pe Banda Galbena spre Cabana Piatra Mare. Am mers numai prin padure, o padure deasa si frumoasa si atat de veeeerde incat imi colora toate gandurile. Urcusul a fost greut, in sensul ca devenea destul de sustinut. Ne bucuram ca eram feriti de soare, caci altfel cam muream de cald. Intr-un mod neasteptat, erau multicei oameni pe traseu, in mare parte ne gandeam ca scapam de ei odata ce trecem de canion :)).

Pe la ora 15 am ajuns la cabana. Era totul atat de verde, ne bucuram super mult ca in sfarsit am ajuns.

Ne-am lasat betele afara si am intrat in cabana gata sa ne luam ceva de mancare. Familia care locuieste acolo este foarte amabila, aveau grija de tot. Mancarea foarte buna, ne-am luat ciorba de legume (eu) si baietii si-au luat fasole alba cu carnaciori si cate o bere de fiecare. Berea am savurat-o afara pe iarba, bucurandu-ne de faptul ca eram acolo. Se facuse un pic frigut asa ca ne-am scos gecile. Norii devenisera putin amenintatori si chiar a picat nitel, insa nimic grav. Totusi am preferat sa pornim spre varf, pentru orice eventualitate.

Punct de belvedere, in drum spre Vf. Piatra Mare

Un mic selfie, catarata ca o caprita neagra, cum ii place lui Theo sa imi zica :))

 De la punctul de belvedere, este o portiune de urcus mai mult sau mai putin pe stancarie, care ma ducea cu gandul la Piatra Craiului si chiar ma gandeam ca trebuie sa ajungem din nou acolo.

Pe la 16 am ajuns si la Vf. Piatra Mare, din fericire pe vreme buna. Acolo am mai intalnit doua grupuri maricele. De la portiunea cu stancarie pana la varf se merge lejer pe platou, promenada cum ii zicem noi.

Theo, eu si Petru

Brasov

Eu de aici nu mai plec!

“It is not the mountains that we conquer, but ourselves.”

Theo :)

Petru :)

La intoarcere, am trecut prin Poiana Stanei si inainte sa intram padure, ne-am intalnit cu un grup de biciclisti care ne-au mai indrumat nitel.

Ei bine, de aici am intrat intr-o padure din care am crezut ca nu mai iesim prea curand. Drumul pana in Cioplea (Predeal) ni s-a parut interminabil. Frumos pe alocuri, dar cand am observat ca noi chiar am ramas singurii oameni pe traseu si am inceput sa vedem urme de ursache, incepuse sa devina putin creepy. Ca sa nu mai zic de tibia mea, care, din cauze necunoscute, a inceput sa ma doara destul de rau.

Intr-un final, am ajuns si noi in Cioplea. Cand am dat de asfalt am crezut ca ne iau talpile foc. Ne-am oprit acolo nitel, pe iarba, langa un restaurant, fix unde is toate hotelurile alea si am mai mancat din ce aveam in rucsac. Piersica aia a intrat atat de bine! La 20:56 aveam trenul catre Bucuresti asa ca era clar ca o sa mai mancam (ceva mai consistent) de abia acasa.

In drum spre gara eram deja pe pilot automat, nu mai simteam nimic. Doar inima incepand sa imi bata puternic cand am ridicat capul din pamant si am vazut cum se inalta la orizont Bucegii cu Coltii Morarului si am stiut ca in curand o sa ne revedem!

Read More

Muntii Macin - Pe poteci stravechi -

Data: 14 Mai 2017

Traseu: Sat Greci - Valea Morsu - Vf. Tutuiatu

Marcaj: Triunghi Albastru

Citisem mai demult un articol in care se mentiona ca Macinul, in ciuda inaltimii, au oarecum alura Muntilor Fagarasi, datorita varfurilor semete si traseelor cu urcusuri si coborasuri. Noi am plecat din Constanta, de data aceasta, catre satul Greci, Jud. Tulcea, de unde pornea traseul nostru. Drumul a fost foarte placut, mai ales de cum am intrat in Tulcea. Peste tot unde ne uitam, mai mult eu pentru ca Theo trebuia sa fie atent la drum, vedeam dealuri verzi, impadurite, niste culori ametitor de frumoase.
In Greci am ajuns in jurul orei 16 si familia de la pensiune ne-au asteptat cu o surpriza foarte placuta: ciorbita de porc, muraturi, cartofi la cuptor, friptura de pasare, un rasfat total. Pensiunea se numeste "Pensiunea Matetovici" si daca veti alege sa va cazati acolo nu veti regreta. Va veti simti ca acasa la bunica. Un link catre pensiune am atasat mai jos:
http://www.infopensiuni.ro/cazare-macin/pensiuni-macin/pensiunea-greci-matetovici
Dupa ce am mancat, ne-am retras nitel in camera ca sa ne odihnim. Am tot dezbatut daca sa urcam pe Tutuiatu in ziua respectiva, pentru ca nu eram convinsi de vreme. Era placut afara, dar vantul batea destul de puternic si norii de ploaie erau cam prezenti, desi in prognoza nu s-a mentionat nimic de ploaie. Am decis totusi sa urcam atunci, desi se facuse deja ora 18 si un pic, dar traseul nu era lung si aveam timp sa ne intoarcem inainte sa se lase intunericul. Ne-am echipat, am luat niste gustari si multa apa la noi si am pornit la drum.

Este greu de crezut ca acum foarte mult timp, acesti munti aveau 3000 de metri, dar este adevarat. Chiar daca acum nu mai au aceeasi inaltime, nu inseamna ca nu sunt la fel de remarcabili. Peisajele sunt deosebite si bogate in flora si fauna.

Traseul cu destinatia Vf. Tutuiatu are marcaj cu triunghi albastru, exact ca in poza de mai sus unde Theo ne indruma in directia marcajului. A se observa culorile ametitoare! Bine macar ca aici nu a trebuit sa avem grija ursilor, ci doar grija viperelor si a capuselor :)). Vipere nu am intalnit si pentru capuse, neaparat am cumparat un spray pentru protectie. Dupa jumatate de ora ne-am bucurat ca am pornit pe traseu mai tarziu, pentru ca incepusem sa simtim zapuseala si aerul uscat. Nu vreau sa ma gandesc cum ar fi fost in plina zi.

Cu cat urcam, deja incepea sa se deschida o panorama frumoasa a imprejurimilor.

The lonely tree

Traseul continua pana la Valea Morsu unde se intalneste un izvor numit Izvorul Italienilor si unde am intalnit si primii oameni de pe traseu. Ne-am salutat reciproc si am pornit in directii opuse, noi mergand in dreapta de unde am urcat mai departe prin padure. Tot speram sa vad o testoasa dobrogeana, dar pana acum nimic. :(
Ce bine era in padure, simteam ca in sfarsit pot sa respir. Padurea este destul de salbatica si parea interminabila, dar intr-un mod placut. Si atat de verde!

Chiar daca pana pe Vf. Tutuiatu se face maxim 1 ora si jumatate, am baut multa apa din cauza aerului uscat. La un moment dat nu stiam daca suntem pe drumul cel bun, fiind prima oara cand suntem acolo si nici nu prea mai vedeam traseul. Mai auzisem de oameni care s-au ratacit in Muntii Macin, dar nu ma gandeam ca si noua ni s-ar intampla asta :)). Din fericire, nu a fost cazul si am zarit marcajul putin mai in fata si eram pe drumul corect.

  Niste nori mai amenintatori incepura sa isi faca prezenta si vantul se intetise nitel, dar nu voiam sa renuntam, chiar daca nu stiam exact cat mai avem pana la varf, asa ca am marit pasul. Totul a fost bine pana la urma si am ajuns destul de repede pe Vf. Tutuiatu de unde se vede o panorama minunata a localitatii Greci si a Dunarii. Din pacate, fiind pe graba, nu am apucat sa facem multe poze aici, insa cu siguranta data viitoare o sa acordam varfului mai mult timp.

Cateva poze de pe Vf. Tutuiatu

                                         

 Drumul de intoarcere nu a durat mai mult de o ora si din pacate tot nu am intalnit o testoasa dobrogeana, insa s-a intamplat sa ne taie calea un iepure salbatic si sa ne bucuram de compania unui caine al naibii de simpatic care ne-a insotit pana mai incolo in sat.

Inainte sa ne intoarcem la pensiune, ne-am oprit la un magazin ca se aprovizionam cu o prajitura si alte bunatati, pentru ca meritam! Sincer, ne-am cam pierdut la intoarcere, prin sat :)).

Daca vreti sa vizitati Muntii Macin, nu pot decat sa va indrum sa o faceti! Sunt trasee scurte, dar spectaculoase. Noi ne-am bucurat mult de aventura, padurile dese si verzi ne-au mers direct la hertz! Fiind munti atat de vechi, o sa simtiti ca va intoarceti in timp, asa ca trebuie doar sa va lasati purtati de munti. :)

Read More

Muntii Ciucas in doua zile: Sus pe Vf. Ciucas

Cabana Ciucas - Vf. Ciucas (1955m) - Saua Tigailor - Cabana Ciucas - Valea Berii - Cheia

Nu ne-am trezit prea devreme a doua zi, ci am preferat sa ne bucuram de odihna. Nu foarte mult totusi, pentru ca trebuia sa mai predam si camera. Cabana de munte....in regim hotelier. Sa nu fiu prost inteleasa, cabana este ok, este curata. Un pat si un dus mereu sunt binevenite, dar efectiv acolo ne-am simtit ca la un hotel unde nici macar amabilitatea nu prea exista si nici mancarea nu era stralucita. Mi-am comandat un bulz, asa cum fac de fiecare data cand merg pe munte, dar ala nici bulz nu puteam sa il numesc. Atmosfera de cabana nu prea exista, nu era muzica, fiecare era izolat in coltisorul lui. Cred ca ar trebui sa ii schimbe numele in Hotel Ciucas. Insa astea sunt doar impresiile noastre, pana la urma ne-am simtit bine acolo pentru ca eram noi impreuna. Poate ca altcineva cu alte perspective ar aprecia-o mai mult, insa pentru noi este prea mult, asa ca preferam sa o iubim in continuare pt Tanti Reta de la Curmatura si prajitura ei cu mere care este gatita cu atata dragoste de intreaga familie a cabanei.

Revenind la oile noastre :), am pornit si noi pe traseu, urmand traseul pe Banda Rosie. Ce aproape parea Vf. Ciucas de ochii nostri, in realitate fiind mult mai departe. Pe panou scrie o ora, insa noi am intampinat multa zapada pe drum, asa ca am facut cam 2 ore. 

 Ce mi-a placut panta asta cu zapada :D

Cosmin si Theo

Evident ca nebunul Cosmin se bucura nespus de zapada :)) era chiar adorabil

Si am continuat mai departe spre varf. In urma noastra am inceput sa zarim si alti drumeti care au plecat de la cabana si au reusit sa ne ajunga din urma

O minunatie de traseu si cat de norocosi suntem ca ne-am aflat acolo, pur si simplu sa fim martori la aceste sculpturi naturale.

Cand am ajuns pe varf, mai erau 2 sau 3 persoane si am ramas surprinsi ca in urma noastra s-au incumetat mai multi oameni sa urce in conditii de vant puternic. Oh si era chiar foarte frig. Dar am ajuns pe vaaaaaaarf!

Poza traditionala cu noi

  Nu mai are omul voie sa manance ciocolata ca imediat se face misto de el ca mananca ca un purcel :))

Cosmin cu Theo si nelipsita sticla de Cola

 Am poposit ceva timp pe varf, timp in care am mancat, am facut poze si dupa am stat cuminti si am absorbit cu ochii si cu sufletul tot ce era in jur.

A venit si momentul sa ne retragem, dar am plecat fericiti si impliniti, pentru ca Muntele ne-a mai permis inca o data sa-i calcam pe carari si sa-i mangaiem crestele. A fost o tura atat de frumoasa, incat chiar si acum cand scriu aceste randuri, mi se umple sufletul de bucurie de parca as fi chiar acolo. Intr-adevar, Ciucas este magic! :)

Read More

Muntii Ciucas in doua zile: Creasta Zaganului

Ziua 1 - 1 Aprilie 2017 - Cheia (865 m) - Piscul Turiştilor - sub Vf. Zăganu (1817 m) - Vf. Gropşoarele (1883 m) - Șaua Gropşoarele (1665 m) - Cabana Vârful Ciucaş (1595 m)

Chiar daca ne-am bucurat de munte iarna aceasta mergand la snowboard, in sinea noastra tanjeam dupa planuitul traseelor si momentele de surprindere pe care ni le oferea drumetiile montane. Stiam deja unde o sa fie urmatoarea aventura, ne intelegeam din priviri. Ne doream de mult timp sa ajungem in Ciucas, dar niciodata nu prea am avut ocazia. Ei bine, de data aceasta, Ciucasul a fost prima drumetie pe anul 2017. Ne-am planificat atent zilele libere si cum sa ajungem acolo, desi pana la urma am plecat cu masina, si ce traseu sa parcurgem.
Cosmin venise si el din nou in concediu in Romania si, ca de obicei, stiam deja ce activitate o sa avem in urmatoarele zile :).
Am plecat, ca de obicei, vineri dupa masa, dupa munca si inevitabil am dat nas in nas cu aglomeratia dinaintea weekendului. Deja ne gandeam ca o sa ajungem tarziu, dar macar atunci nu urma sa facem nimic in afara sa ne cazam.
Am ajuns in Cheia in jurul orei 8, dar nu inainte sa facem un mic popas la barajul Maneciu pentru o mica gustare (eram lihnitaaa) si pentru a admira peisajul din jurul nostru. In poza nu am reusit prind ceea ce surprindea ochiul nostru, dar va asigur ca se vedea suuuuuperb.

Pauza de gustare! in care ne-am facut si un prieten patruped :D

Asta mic era un curios mare :))

 Theo a vrut poza artistica :))

Drumul spre Cheia devenea tot mai frumos, cu tot cu serpentine, chiar daca Theo, fiindu-ne sofer, nu prea se bucura de ele :)), dar cu siguranta privelistea din fata noastra ii mai dadea energie si voie buna, in ciuda faptului ca oboseala incepuse sa se instaleze. Am ajuns aproape pe lumina in Cheia si ne-am cazat la hotelul cu acelasi nume, dupa care am coborat imediat la masa si ne-am retras in camere.

Ne-am trezit la o ora decenta dimineata si am pasit imediat pe balcon ca sa vedem ce priveliste avem si wow! am ramas foarte placut surprinsi :D  A urmas rutina de dimineata, cafea, mic dejun, facut bagajul si am plecat la drum spre noua Cabana Ciucas, urmand marcajul de Cruce Rosie, care duce spre Creasta Zaganu - Gropsoarele - Varful Gropsoarele.

Am inceput bine traseul, deja il pierdusem :)), pentru ca nu gaseam marcajul, desi pe harta ne arata ca ne aflam unde trebuie, dar de fapt eram in paralel cu el, dar pe bune ca nu il gaseam. Asa ca am tot mers in paralel cu el, gandindu-ne ca sigur o sa il intersectam si din fericire asa a si fost. Asadar, traseul nostru a inceput pe Cruce Rosie, prin padure, pe unde ne-am intalnit si cu alti iubitori de munte, dar si cu motociclisti care faceau offroad. Asa a continut drumul pana cand am ajuns la Stana Zaganu, unde am facut pauza de mancare si odihna. Si pauza de slanina pentru baieti, sa fie clar, niciodata nu plecam fara slana si fara ceapa!

Aici am poposit cam jumatate de ora, am mai facut poze, eu am stat intinsa pe iarba si m-am bucurat de tot ce aveam in jur. Vremea era absolut superba, un cer senin si cativa nori albi pierduti pe aici, pe acolo si muuuuuulte flori!

 Nu ma strambam, doar imi venea soarele in ochi :))

 Dupa ce am mai pierdut vremea pe la stana, am pornit la drum spre Creasta Zaganului si cu cat avansam cu atat se facea mai vizibil abruptul Zaganului. 

Cand a vazut zapada, Cosmin era in culmea fericirii. Locuind de foarte mult timp in Anglia, nu mai avusese parte de foarte mult timp de zapada.

 Poza artistica cu Theo, cu coltii Zaganului in dreapta. Daca avea o bere in loc de apa, aproape ca era bun de reclama :))

Theo si Cosmin

Aici am mai facut inca o pauza de poze, era un punct de belvedere mult prea fain ca sa nu facem asta. In mare parte, de asta pierdem noi mult timp pe traseu, din cauza mea si a pasiunii pentru fotografie. Hai sa fim seriosi, cum sa nu vrei asta cand esti inconjurat de atata frumusete?

Dupa pauza artistica, ne-am continuit drumul catre Gropsoarele, nu inainte sa trecem pe sub Vf. Zaganu, care se afla inainte de portiunea de lanturi, numita chiar La lanturi si Poarta de Arama, care este o poarta de stanca modelata de vreme. La Lanturi nu este o zona deloc dificila, dar ca de obicei asta nu inseamna ca nu trebuie atentie. Lanturile faciliteaza mult trecerea, deci nu ar trebui sa va faceti griji, doar bucurati-va de ea. :)

 Varful Zaganu fiind inaccesibil, traseul trece pe sub el.

Superb, nu-i asa? :)

In drum spre Gropsoarele!

Din pacate, nu gasesc pozele facute la Vf. Gropsoarele, dar o sa le mai caut. Aici am facut un popas de odihna, am mancat si am stat intinsi. Chiar as fi dormit nitel, vremea fiind foarte placuta si cu atata liniste in jur...

 Lasa-ma sa te pup! :))

Poza de grup :D

Mai departe am mers spre zona La Rascruce, care intersecteaza traseul pe Triunghi Rosu care duce spre Cabana Muntele Rosu. Noi insa am continuat sa mergem spre Saua Gropsoarele si Chirusca, in directia Cabanei Ciucas. Cam de aici porneste un drum prin jnepenis. Pentru noi a fost pe alocuri enervant si din cauza faptului ca era si zapada si din start era mai alunecos si mai ales ca riscai sa iti intre piciorul in zapada pana la genunchi. Cred ca am patit-o de cel putin 5 ori :)) plus vreo 3 cazauri in fund urmate fiecare de cate o criza de ras. Macar ne simteam bine si stiam ca mai avem putin pana la cabana.

Prin jnepenis si zapada in drum spre cabana

 Pe inserate :)

Heeeey, uiteeee, se vede cabanaaa! In sfarsit! 

Si cam asa s-a incheiat prima zi de traseu, o zi frumoasa de primavara pe munte. A doua zi urma Vf. Ciucas si daca si vremea va fi la fel, cu siguranta o sa fie o experienta faina! :)

Read More